
Desi situat departe de Bucuresti, in extremitatea nordica a Romaniei, Memorialul Sighet are o pozitie centrica in geografia Europei si este situat pe un traseu privilegiat al turismului cultural, fiind vizitat atat de romani, cat si de foarte multi turisti din strainatate.





Tactica pentru distrugerea bisericilor crestine care activau in Romania a diferit de la un caz la altul. Scopul urmarit era insa acelasi: dezradacinarea credintei si impunerea ateismului materialist dialectic.




In anii '50, Ministerul de Interne a cautat, la cererea partidului, sa lichideze pe toti virtualii adversari ai regimului.Astfel a fost inventata "retinerea administrativa ", fara mandat, ancheta si proces. Sub pretextul "reeducarii prin munca", sute de mii de oameni au fost ridicati si trimisi pe diverse santiere de lucru, unde erau supusi unui regim de exterminare prin foame, istovire si umilinta.




In fiecare inchisoare exista o celula de pedeapsa. Detinutii considerati recalcitranti erau izolati in obscuritate totala, inlantuiti de un inel din centrul celulei. Uneori (de exemplu la Aiud) erau tinuti cu picioarele pe un gratar aflat intr-o panza de apa. Detinutul era incarcerat dezbracat si descult. Ratia de hrana era redusa la jumatate. In intuneric, in frig, infometat, uneori si legat, era obligat sa stea in picioare toata ziua si toata noaptea.

Reconstituire in situ. Impreuna cu celula in care a murit Iuliu Maniu este pastrata asa cum a fost si cum este descrisa de martorii mortii marelui istoric.




In vara anului 1948 penitenciarul de la Sighet a devenit politic prin aducerea aici a unui prim lot de elevi, studenti si tineri tarani, care activasera intr-o organizatie anticomunista. Procesele inscenate s-au sfarsit cu ani grei de detentie si cu transferarea in alte penitenciare. Doi dintre cei 18 au murit in inchisoare. Toti au trait in primele luni de detentie in aceasta celula si, din spusele catorva, a fost reconstituita ambianta acelui inceput de regim concentrationar. Aurel Visovan, liderul grupului (era profesor si si-a luat asupra sa intreaga raspundere pentru elevii sai) a trait pana in anul 2002 si a apucat sa ghideze grupurile de vizitatori ai Memorialului.
Aceste destine, reconstituite in situ, sunt doar o mica parte din ampla miscare anticomunista care s-a manifestat spontan in Maramures in anii 1947-1960. Grupuri de partizani din toate categoriile sociale (tarani, preoti, padurari, functionari, studenti, elevi) s-au retras in munti si s-au opus cu arma in mana trupelor de Securitate. Portretele celor cateva sute de luptatori stau marturie.
Un comentariu:
Ai rezumat frumos tot ce se intampla acolo, mai ales avand in vedere cate sunt de spus. Eu zic ca ai atras atentia si poate vei mai oferi muzeului niste vizitatori.
Trimiteți un comentariu